A fost odată un prinț care își dorea din tot sufletul să se căsătorească cu o prințesă adevărată. Nu voia doar o prințesă din povești, ci una cu inimă blândă, maniere fine și simțire delicată. A călătorit prin multe țări și a întâlnit multe prințese, dar de fiecare dată ceva nu era tocmai cum trebuie. Unele erau prea mofturoase, altele prea lăudăroase, iar prințul tot nu era sigur că erau prințese adevărate.

Într-o seară, s-a pornit o furtună puternică. Fulgerul lumina cerul, tunetul bubuitor făcea palatul să tremure, iar ploaia bătea în ferestre: pic-pic-pic, pac-pac-pac! Tocmai atunci, cineva a bătut la poarta mare a palatului.

Portarul a deschis, iar în față stătea o fată tânără, udă până la piele. Apa îi curgea din păr, hainele îi erau lipite de corp, iar pantofii făceau fleoșc-fleoșc la fiecare pas. „Sunt o prințesă adevărată”, a spus ea cu glas blând. „Vă rog, mă primiți înăuntru până trece furtuna?”

Regele a ridicat din sprânceană, prințul a clipit uimit, iar regina s-a gândit: „Asta rămâne de văzut.” Era o regină înțeleaptă și pricepută la încercări istețe. A mers în camera de oaspeți și a pus pe pat un bob mic de mazăre. Apoi a chemat slujitorii și le-a spus să așeze deasupra bobului douăzeci de saltele pufoase și douăzeci de pilote din puf. Patul a devenit înalt cât un turn, moale ca norii.

„Poftim, draga mea”, i-a spus regina fetei. „Aici vei dormi în noaptea asta.” Fata a urcat cu grijă, treaptă cu treaptă, până sus, și s-a culcat. Afară, vântul urla, ploaia cânta, iar palatul era cald și liniștit.

Dimineața, regina a venit cu un zâmbet politicos. „Ai dormit bine, draga mea?” a întrebat ea. Fata a oftat. „Vai, aproape că n-am închis un ochi! În pat era ceva tare, mic, dar supărător. M-am tot întors de pe-o parte pe alta. Am vânătăi pe tot trupul! A fost cea mai grea noapte.”

Prințul și regina s-au privit și au înțeles. Cine altcineva, decât o prințesă adevărată, ar fi putut simți un bob de mazăre sub douăzeci de saltele și douăzeci de pilote din puf? O inimă atât de fină și o simțire atât de delicată denotă o purtare aleasă.

„Ești o prințesă adevărată”, a spus regina, luminându-se la față. Prințul a zâmbit larg, fericit că și-a găsit aleasa. Curând, au făcut o nuntă frumoasă, cu flori, muzică și prieteni buni. În tot palatul se auzeau râsete și dans.

Iar bobul de mazăre? A fost pus într-o cutiuță și dus cu grijă la muzeu, pentru ca toți să poată vedea micul bob care a spus un mare adevăr. Se spune că încă e acolo, dacă nu cumva cineva l-a rătăcit.

Și astfel, prințul și prințesa au trăit fericiți, iar oamenii au învățat că uneori cele mai mici lucruri pot arăta cele mai mari adevăruri.