A fost odată un rege și o regină care au avut un băiețel foarte, foarte urâțel. Avea un moț ciufulit în vârful capului, așa că toți i-au spus Ricky cu moțul. La botez a venit o zână. Ea a zâmbit și a spus: „Nu vă întristați. Băiețelul va fi cel mai isteț din lume. Și, în plus, va primi darul de a dărui istețime persoanei pe care o va iubi cel mai mult.” Părinții au prins nădejde, iar Ricky a crescut glumeț, vioi și plin de minte, chiar dacă nu era deloc chipeș.

Într-un regat vecin, o altă regină a născut două prințese. Cea mare era atât de frumoasă, încât toți se minunau când o vedeau. Dar, vai, era cam nepricepută și spunea lucruri fără rost. Cea mică nu era deloc frumoasă, însă era îndrăzneață, ageră și foarte înțeleaptă. Zâna care fusese și la botezul lui Ricky a venit și aici. Ca să îndrepte cântarul, i-a dăruit prințesei celei mari o putere tainică: „Într-o zi, vei putea să-l faci chipeș pe cel pe care îl vei iubi.”

Anii au trecut. La curtea regelui se adunau prinți din toate țările, atrași de frumusețea prințesei mari. Dar după ce stăteau de vorbă cu ea, ridicau din umeri și plecau triști. „E minunată la chip”, spuneau ei, „dar nu știe ce spune și nu pricepe nimic.” În schimb, sora mai mică, deși urâțică, își uimea oaspeții cu răspunsuri înțelepte și cu vorbire frumoasă. Prințesa cea mare se simțea tot mai rușinată și plângea des, pentru că își dorea să fie și ea isteață.

Într-o dimineață, ea a ieșit singură în pădure, ca să-și ascundă lacrimile. Acolo s-a întâlnit cu un tânăr cu ochi vioi și cu un moț ciufulit: era Ricky cu moțul. El a salutat politicos: „Bună ziua, prințesă. De ce sunteți atât de tristă?”

„Cum să nu fiu?”, a suspinat ea. „Toată lumea mă admiră pentru frumusețe, dar eu nu știu să spun un lucru la locul lui. Mă simt neînsemnată.”

Ricky a zâmbit: „Atunci ați întâlnit persoana potrivită. Eu am darul de a da istețime cui iubesc. Dacă îmi promiteți că, peste un an, veți fi soția mea, din clipa aceasta veți avea minte ageră și cuvânt așezat.”

Prințesa l-a privit uimită. „Să mă mărit cu dumneata? Dar… ești foarte urâțel.” Apoi s-a gândit la batjocura curții, la lacrimile ei și la dorința de a fi în sfârșit pricepută. „Un an…”, a șoptit. „Bine. Îți promit.”

Abia rostise cuvintele, că prințesa a simțit cum inima i s-a liniștit și gândurile i s-au așezat frumos, ca niște mărgele pe un șirag. Vorbele i-au devenit limpezi și înțelepte. Ricky s-a înclinat: „Acum, Alteță, aveți mintea pe care v-ați dorit-o. Ne vom revedea peste un an.” Apoi a dispărut prin pădure, sprinten ca un iepure.

Când prințesa s-a întors la palat, regele și regina au rămas cu gura căscată. Fata răspundea cu blândețe, hotăra cu chibzuință, glumea cu măsură. În scurt timp, tot regatul o iubea nu doar pentru frumusețe, ci și pentru minte. Un mare prinț a cerut-o de soție. S-au pregătit nunta, muzicile și mesele bogate. Zi după zi, fericirea creștea – și, fără să-și dea seama, trecuse aproape un an de la întâlnirea din pădure.

În dimineața nunții, prințesa s-a dus iarăși singură în pădure, ca să gândească. „Sunt logodită cu un prinț vestit”, își spunea, „dar i-am promis lui Ricky să-i fiu soție. O prințesă trebuie să-și țină cuvântul.” Din frunze a răsunat o voce cunoscută: „Sunteți gata, Alteță?”

Ricky cu moțul stătea în fața ei, cu același zâmbet prietenos. Prințesa a roșit. „Domnule, v-aș fi recunoscător cât lumea dacă promisiunea n-ar fi existat… Nu pot uita cât bine mi-ați făcut. Dar inima mea se teme: sunteți atât de… nechipuit la chip.”

Ricky a răspuns blând: „Știu. Dar judecați după dreptate: mi-ați cerut minte și v-am dăruit-o. Acum eu vă cer cuvântul. Totuși, mai este ceva. Zâna care mi-a dat darul minții v-a dăruit, la rândul ei, puterea de a-l face chipeș pe cel pe care îl iubiți. Dacă veți găsi în inima voastră un dram de dragoste pentru mine, mă veți vedea altfel, și lumea întreagă la fel.”

Prințesa a tăcut. S-a gândit la felul în care Ricky vorbise mereu cu bunătate, la curajul lui de a fi cinstit, la felul în care îi schimbase viața fără să ceară nimic pe loc. A simțit că îi e drag tocmai pentru mintea și inima lui. „Îl iubesc pentru ceea ce este”, și-a spus în gând. Apoi a rostit: „Ricky, îmi țin promisiunea. Te iubesc și voi fi soția ta.”

În clipa aceea, prințesa a văzut cum chipul lui Ricky parcă se lumina. Moțul îi stătea bine, ochii îi sclipeau și trăsăturile i se așezau plăcut. Dar nu era doar privirea ei: când s-au întors la palat, toți au exclamat: „Cât de chipeș e mirele!” Ricky își alesese haine alese, mersul îi era încrezător, iar dragostea și bunătatea îi schimbaseră înfățișarea în ochii tuturor.

Regele, auzind întreaga întâmplare, a fost mișcat de credința fiicei lui și de cinstea lui Ricky. Nunta a fost repede regândită: muzica a început să cânte, bucătarii să gătească, iar curtea să se bucure. Ricky cu moțul și prințesa cea frumoasă și înțeleaptă s-au căsătorit cu mare alai, iar toți au învățat că frumusețea trece, dar mintea și inima bună pot face pe oricine vrednic de iubit.

Și au trăit fericiți, cu glume bune și sfaturi înțelepte, dovedind zi de zi că dragostea și cuvântul ținut pot schimba lumea.