Într-o zi cu vânt, Puișorul ciugulea semințe sub un stejar mare. Poc! O ghindă a căzut din copac și l-a lovit pe Puișorul exact în cap. „O, Doamne, o, Doamne!" a strigat Puișorul. „Cerul cade! Trebuie să merg să-i spun regelui!"

Puișorul s-a grăbit pe drum, bătând din aripi. Curând a întâlnit-o pe Găinușa Penușa scormonind în praf. „Unde mergi așa grăbit, Puișorule?" a cotcodăcit Găinușa Penușa.

„Mă duc să-i spun regelui că cerul cade," a spus Puișorul.

„Cum știi că cerul cade?" a întrebat Găinușa Penușa.

„L-am văzut cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele și o bucată din el mi-a căzut în cap!" a spus Puișorul, frecându-și locul dureros.

„Atunci voi veni cu tine," a spus Găinușa Penușa. Așa că au plecat, Puișorul și Găinușa Penușa, strigând: „Mergem să-i spunem regelui că cerul cade!"

Nu merseseră mult când au ajuns la un iaz. Rățușca Norocoasă a ieșit legănându-se, plici-plici. „Unde mergeți, Puișorule și Găinușa Penușa?" a măcăit Rățușca Norocoasă.

„Mergem să-i spunem regelui că cerul cade," au spus împreună.

„Cum știți că cerul cade?" a întrebat Rățușca Norocoasă.

„L-am văzut cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele și o bucată din el mi-a căzut în cap!" a spus Puișorul.

„Atunci voi veni cu voi," a spus Rățușca Norocoasă. Așa că au plecat—Puișorul, Găinușa Penușa și Rățușca Norocoasă—strigând: „Mergem să-i spunem regelui că cerul cade!"

Pe alee, au întâlnit-o pe Gâsca Alunecată rozând iarbă. „Unde mergeți, toți la rând?" a gâgâit Gâsca Alunecată.

„Mergem să-i spunem regelui că cerul cade," au spus cei trei.

„Cum știți că cerul cade?" a întrebat Gâsca Alunecată.

„L-am văzut cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele și o bucată din el mi-a căzut în cap!" a spus Puișorul.

„Atunci voi veni cu voi," a spus Gâsca Alunecată. Așa că au plecat—Puișorul, Găinușa Penușa, Rățușca Norocoasă și Gâsca Alunecată—strigând: „Mergem să-i spunem regelui că cerul cade!"

Pe lângă gard, au întâlnit-o pe Curca Curioasă, umflându-se și strutându-se. „Unde mergeți, glu-glu, așa grăbiți?" a întrebat Curca Curioasă.

„Mergem să-i spunem regelui că cerul cade," au spus toți patru.

„Cum știți că cerul cade?" a întrebat Curca Curioasă.

„L-am văzut cu ochii mei, l-am auzit cu urechile mele și o bucată din el mi-a căzut în cap!" a spus Puișorul.

„Atunci voi veni cu voi," a spus Curca Curioasă. Așa că au plecat—Puișorul, Găinușa Penușa, Rățușca Norocoasă, Gâsca Alunecată și Curca Curioasă—strigând: „Mergem să-i spunem regelui că cerul cade!"

Au mărșăluit și au mărșăluit până au ajuns la marginea pădurii. Din umbre a ieșit Vulpea Vicleanța, netedă și zâmbitoare. „Bună ziua, păsărele," a spus Vulpea Vicleanța. „Unde mergeți într-o paradă atât de frumoasă?"

„Mergem să-i spunem regelui că cerul cade!" au strigat toți.

„Regele!" a spus Vulpea Vicleanța. „Ei, eu cunosc cea mai scurtă cale spre palat. Urmați-mă și vă voi duce acolo imediat."

Puișorul și ceilalți nu cunoșteau calea spre rege, așa că au urmat-o pe Vulpea Vicleanța prin copaci și pe o cărare întortocheată și răsucită. A devenit mai întunecată și mai îngustă. „Este aceasta calea spre rege?" a șoptit Găinușa Penușa.

„O, da," a spus Vulpea Vicleanța încet. „Chiar prin această ușă." I-a condus la o deschidere joasă și întunecată într-un povârniș.

Vulpea Vicleanța a deschis-o larg. Rapid ca fulgerul, a sărit—și i-a înghițit, unul câte unul. Puișorul, Găinușa Penușa, Rățușca Norocoasă, Gâsca Alunecată și Curca Curioasă nu au mai fost văzuți niciodată. Și regele nu a auzit niciodată vestea lor, pentru că nu era nicio veste deloc. Fusese doar o ghindă.

Și de aceea, înainte să strigăm: „Cerul cade!" ne oprim, respirăm adânc și ne asigurăm că este adevărat.