Hans a muncit șapte ani la stăpânul său. Într-o zi, stăpânul i-a spus: „Ai lucrat bine. Ia plata ta!” Și i‑a dat un bulgăre de aur cât capul lui Hans. Hans s‑a bucurat nespus. „Ce noroc am! Voi merge acasă la mama!” a zis el și a pornit la drum, cu aurul lucind în traistă.

Soarele strălucea și păsările cântau, dar aurul era greu. Umerii lui Hans oboseau din ce în ce mai tare. Îndată, a apărut un călăreț pe un cal frumos. „Vai, cum zbori pe drum!” a spus Hans. „Desigur,” a răspuns râzând călărețul, „pe cal merg repede.” Hans s‑a gândit: „Dacă aș avea un cal, aș ajunge la mama numaidecât.” Așa că i‑a propus călărețului: „Schimb aurul pe cal?” Călărețul a clipit mirat, apoi a zâmbit și a spus: „Bine!” Hans a sărit în șa, plin de bucurie. „Ce noroc!” a strigat el.

Calul a pornit în galop. Hans râdea, dar, neștiind să țină bine frâul, calul s‑a speriat și a luat‑o la fugă. Hans a căzut în iarbă, într-un puf moale. L-a durut puțin, dar a fost repede ajutat de un țăran care își mâna vaca. „E mai bine pe jos,” a oftat Hans. A privit la vacă și s-a gândit: „Cu o vacă aș avea lapte, unt și brânză pentru mama.” Apoi a întrebat: „Nu vrei să schimbăm calul pe vaca ta?” Țăranul a râs pe sub mustață: „Cum vrei tu.” Schimbul s‑a făcut, iar Hans a pornit fericit cu vaca de sfoară. „Ce noroc!” a mai zis încă o dată, cu inima ușoară.

Era o zi caldă. Hans a vrut să mulgă vaca să bea puțin lapte. A pus găleata, s‑a aplecat, dar vaca l‑a lovit cu piciorul și nu a dat niciun strop de lapte. Tocmai atunci trecea un măcelar cu un porc gras într‑o legătoare. „Vaca asta e bătrână,” a spus măcelarul. „Nu dă lapte bun.” Apoi a arătat spre porcul lui: „Cu un porc ai carne pentru iarnă.” Ochii lui Hans au sclipit de bucurie. „Schimb vaca pe porc?” a întrebat el. Măcelarul a dat din cap aprobator: „Chiar așa.” Hans a luat porcul bucuros. „Ce noroc!” a cântat el în gura mare pe drum.

După o vreme, a întâlnit un om cu o privire vicleană. „De unde ai porcul?” l‑a întrebat omul. „Din schimb,” a spus Hans. Omul a șoptit conspirativ: „Am auzit că un porc a fost furat în satul vecin. Ai grijă, să nu creadă cineva că e al tău! Uite, eu am o gâscă frumoasă. E curată, grea de grăsime, bună pentru friptură. E mai sigur să ai o gâscă decât un porc despre care se zice că e furat.” Lui Hans i s‑a strâns inima de spaimă. „Nu vreau necazuri,” s‑a gândit el îngrijorat. „Schimb porcul pe gâscă?” a întrebat el. „Cu plăcere,” a spus omul, și i‑a întins gâsca. Hans a răsuflat ușurat, simțind că a scăpat de o povară. „Ce noroc!” a spus el, mângâind penele albe și pufoase.

Cu gâsca sub braț, Hans a mers mai departe, simțindu-se din nou fericit. Se gândea: „Mama va face o supă bună și o pernă moale din penele gâștei.” Pe marginea drumului, un ascuțitor își învârtea piatra, făcând scântei să sară. „Ce faci?” a întrebat Hans curios. „Ascut cuțite și foarfeci,” a zis omul, „toți au nevoie de mine, iar eu câștig bani.” Ochii lui Hans s‑au luminat de entuziasm: „Aș vrea și eu să am o meserie!” „Uite,” a spus ascuțitorul, „îți dau piatra asta de ascuțit. Îmi dai gâsca și ești gata de lucru. Ba mai mult, îți dau și o piatră mare, să ai de rezervă. Așa vei câștiga bine.” Hans a bătut din palme, exclamând: „Chiar așa? Ce noroc!” A dat gâsca și a primit o piatră de ascuțit, împreună cu una mare și grea.

A mers și a mers. Pietrele, tot mai grele, îl oboseau pe Hans. „Dar nu-i nimic!” și‑a spus el. „Am o meserie!” Soarele ardea puternic. Când a ajuns la o fântână, s‑a aplecat să bea o gură de apă. Piatra cea mare i‑a alunecat din brațe și a căzut în apă cu un zgomot de „plosc!”. Hans s‑a speriat și a sărit înapoi. Chiar atunci, cu un „pac!”, și piatra de ascuțit i-a alunecat din mână, căzând și ea după prima.

Hans s‑a uitat la apa liniștită din fântână. Apoi și‑a întins umerii, eliberat. Deodată s‑a simțit ușor, ușor ca vântul, ca și cum o povară imensă i-ar fi dispărut de pe suflet. A zâmbit larg și a exclamat: „Ce noroc! Nu mai trebuie să car nimic! Acum pot să merg repede la mama.” Și a pornit fluierând, cu mâinile libere, cu inima ușoară și cu pași sprinteni.

Poate că nu mai avea aur, nici cal, nici vacă, nici porc, nici gâscă, nici măcar pietre. Cu toate acestea, Hans se simțea cel mai norocos băiat din lume. Pentru că era liber, ușor și, cel mai important, pe drumul spre casă.