Pe țărmul mării, acolo unde valurile șoptesc și nisipul sclipește, un pui de crab se juca fericit. Se mișca iute, cu lăbuțele lui mici, mergând într-o parte, așa cum fac toți crabișorii.

Mama lui îl privea cu ochi blânzi, dar și puțin îngrijorată. „Dragul meu,” zise ea, „de ce mergi mereu într-o parte? Încearcă să mergi drept înainte. Așa e mai frumos și mai potrivit. Ține lăbuțele drepte și pașii frumoși!”

Puiul de crab s-a oprit și s-a uitat la mama lui, curios. „Bine, mamă,” a spus el cu glas drăgălaș, „arată-mi tu cum se merge drept, și eu te voi urma pas cu pas.”

Mama crab a ridicat bărbia cu hotărâre. „Desigur! Privește-mă cu atenție.” A pus o lăbuță în față, apoi pe cealaltă. A încercat să pășească înainte, drept ca un soldățel. Dar, vai! Fără să-și dea seama, pașii o purtau într-o parte, exact cum pășea și puiul ei. A încercat din nou, foarte serios. Una, două, trei… și iarăși se deplasa într-o parte. A mai încercat o dată, strângându-și cleștii și numărând pașii: „Unu… doi… drept înainte!” Și totuși… hârști! Din nou într-o parte.

Puiul de crab o urmărea cu ochii rotunzi și cu un zâmbet mic. „Mamă,” spuse el cu blândețe, „eu te urmez. Dacă tu poți merge drept, voi merge și eu.”

Atunci mama crab s-a oprit. A oftat adânc, iar ochii i s-au luminat de înțelegere. A atins ușor carapacea puiului și i-a zâmbit. „Ai dreptate, puiule. Ți-am cerut să faci ceva ce nici eu nu pot să fac. Îmi pare rău că te-am certat. Nu e bine să cerem altora ceea ce noi nu știm să facem.”

S-au așezat amândoi lângă mare, ascultând valurile. „Știi ce?” spuse mama, „cel mai bine învățăm arătând unii altora, prin ceea ce facem, nu doar prin vorbe. Eu te voi învăța să fii politicos, răbdător și atent, iar pentru mers… ei bine, crabi suntem, și așa mergem noi, într-o parte! Important e să mergem cu grijă și cu inima bună.”

Puiul a râs fericit și a bătut ușor din clești. Apoi au pornit împreună pe nisip, bucurându-se de soare, fiecare pas fiind o amintire a lecției de azi.

Morala: Cel mai bun sfat este exemplul.