În Bagdad, un hamal obosit pe nume Sindbad Hamalul s-a oprit la poarta unei case bogate. Dinăuntru se auzeau râsete și venea un miros îmbietor de mâncare. Stăpânul casei, un bărbat voios, l-a chemat înăuntru, l-a ospătat cu generozitate și i s-a prezentat: „Eu sunt Sindbad Marinarul. Am văzut minuni ale mării și pericole mai multe decât alții într-o viață întreagă. Vrei să asculți poveștile călătoriilor mele?” Așa a început povestea celor șapte călătorii, povestite de-a lungul a șapte zile.

Călătoria întâi. Când eram tânăr, mi-am cheltuit în grabă moștenirea și am înțeles că mă purtasem nesocotit. M-am îmbarcat pe o corabie pentru a munci și a negustori. Am ajuns pe o „insulă” verde și acolo am aprins un foc. Dar insula s-a mișcat! Nu era pământ, ci spatele unei balene uriașe, care, speriată, s-a scufundat. Marea m-a purtat pe o scândură până pe o altă insulă. Acolo, regele Mihrage m-a primit cu bunătate. Curând mi-am regăsit marfa, pe care oamenii de pe corabia pierdută o încărcaseră la loc. Am vândut totul cu un câștig frumos și m-am întors la Bagdad, hotărât să fiu mai chibzuit.

Călătoria a doua. Dorul de mare m-a chemat iar. Pe un țărm îndepărtat am văzut un ou imens, cât o casă. Niște marinari nesăbuiți l-au spart, iar mama lui, pasărea uriașă roc, a venit furioasă și ne-a nimicit corabia. Eu m-am agățat de o stâncă și, pentru a scăpa din pustiu, m-am legat cu turbanul de piciorul unui roc adormit. Pasărea m-a dus peste munți și m-a lăsat într-o vale strălucitoare, plină de diamante și păzită de șerpi uriași și veninoși. Negustorii aruncau bucăți de carne crudă; diamantele se lipeau de ele, iar vulturii le ridicau apoi pe stânci, de unde erau adunate. M-am alăturat negustorilor, am scăpat din vale și m-am întors acasă cu pietre scumpe, mulțumind lui Dumnezeu pentru salvare.

Călătoria a treia. Din nou pe mare, am ajuns la o insulă unde am descoperit o peșteră. Acolo locuia un uriaș cu un singur ochi, un mâncător de oameni. A luat câțiva dintre tovarășii mei, iar noi, ceilalți, tremuram de frică. Noaptea, am încins un țăruș ascuțit în foc și i-am atins ochiul, orbindu-l complet. A urlat cumplit, dar noi am fugit spre mal, am legat plute improvizate și am pornit pe apă. Uriașul, ajutat de rudele lui la fel de fioroase, ne-a aruncat bolovani dinspre țărm. Unii dintre noi au pierit, dar eu am scăpat. O altă insulă ne-a primit, dar era plină de șerpi mari. Am vegheat în copaci până a trecut primejdia și, în cele din urmă, o corabie ne-a zărit și ne-a salvat. M-am întors iar la Bagdad, simțindu-mă mai înțelept și mai recunoscător.

Călătoria a patra. O furtună puternică ne-a risipit pe un țărm unde se afla un oraș bogat. Regele m-a apreciat pentru priceperea mea și m-a numit îngrijitor al portului. M-am căsătorit cu o femeie bună, dar în țara aceea era un obicei cumplit: când murea unul dintre soți, celălalt era coborât alături de el într-o peșteră adâncă, având la dispoziție doar puțină pâine și apă. Din păcate, soția mea s-a îmbolnăvit și a murit, iar eu am fost coborât în peșteră, conform obiceiului. În întuneric beznă, am zărit scântei de pietre prețioase și am început să caut o ieșire. Am bătut în stânci, am urmat un firicel de aer proaspăt și am găsit o galerie strâmtă ce ducea spre mal. Un negustor de pe o barcă mi-a auzit strigătul disperat, m-a scos și m-a luat cu el. M-am întors acasă cu bijuterii prețioase, dar cu inima grea de amintirea cumplită a acelui obicei.

Călătoria a cincea. Am pornit iarăși în larg, dar corabia noastră a greșit drumul și am ajuns pe o insulă luxuriantă, plină de livezi. Un bătrân mic de statură m-a rugat să-l trec în spate peste un pârâu. Părea neajutorat. L-am luat în spate, iar el mi s-a încolăcit de gât și nu m-a mai lăsat liber. Zi și noapte m-a călărit, poruncindu-mi cu autoritate să-i aduc fructe și apă. Am suferit mult sub tirania lui, până când am găsit vin într-o livadă. I-am dat să bea, s-a moleșit de beție, și am reușit să-l smulg de pe spatele meu. A fugit clătinându-se și n-a mai apărut vreodată. Pescarii m-au găsit sleit de puteri și m-au dus la un oraș din apropiere. Acolo, am văzut cum oamenii aruncau pietre în coroana palmierilor pentru a doborî nucile de cocos. Am făcut negoț, am strâns iarăși o avere și m-am întors la Bagdad.

Călătoria a șasea. O furtună cumplită ne-a sfărâmat corabia de stânci ascuțite. Am rămas singur, agățat de scânduri, până am intrat, fără să știu, într-un râu subteran care curgea sub pământ. Am plutit zile întregi prin întuneric beznă, ghidat doar de murmurul apei, până ce am ieșit într-o vale luminoasă și verde. Oamenii de acolo m-au scos din barcă, m-au hrănit cu generozitate și m-au dus la regele lor. I-am povestit întreaga mea întâmplare, iar el m-a găzduit ca pe un oaspete de mare cinste. După un timp, mi-a dat un vas plin cu daruri prețioase și m-a trimis acasă. M-am închinat la porțile Bagdadului, fericit și recunoscător că am scăpat cu viață.

Călătoria a șaptea. De data aceasta nu am pornit din pofta inimii, ci am fost trimis de califul Harun al-Rașid ca sol la regele Serendibului. Am dus scrisori importante și daruri prețioase, iar regele m-a primit cu mare cinste și mi-a oferit bogății impresionante pentru calif. La întoarcere, din nefericire, am fost prinși de pirați. M-au vândut ca sclav unui negustor care vâna elefanți pentru a le obține fildeșul. Negustorul nu era crud, dar munca era grea și primejdioasă. Adânc în pădure, am observat cum elefanții își aveau un loc tainic, unde depuneau colții celor morți. I-am arătat stăpânului meu acest loc secret. El s-a bucurat nespus, m-a eliberat imediat, m-a răsplătit cu o cantitate impresionantă de fildeș și m-a ajutat să ajung la mare. O corabie m-a dus la Basra și de acolo, în cele din urmă, la Bagdad. Am depus darurile înaintea califului, care m-a binecuvântat și mi-a spus să mă bucur de o binemeritată odihnă.

Așa și-a încheiat Sindbad Marinarul istorisirea. În fiecare zi, după ce povestea câte o călătorie, îi dăruia lui Sindbad Hamalul o pungă cu aur, spunând: „Bogăția fără muncă se risipește; marea e primejdioasă, dar inima curajoasă și mintea trează te scot la liman.” Iar hamalul s-a întors la munca lui, cu fruntea sus și cu o poveste minunată în suflet. Marinarul, la rândul său, s-a retras în casa lui, mulțumit că a văzut lumea întreagă și a trăit să povestească toate aceste aventuri.