Sub pământ, într-un culcuș moale, trăiau o cârtiță-mamă și puiul ei. Tunelurile lor erau ca niște coridoare înguste, liniștite, unde se auzeau doar foșnetul rădăcinilor și pașii lor mici. Puiul era curios și grăbit să știe totul. Într-o dimineață, după ce au ronțăit semințe și rădăcini, el a ridicat căpușorul și a spus: „Mamă, cred că pot vedea! Ochii mei sunt puternici. Văd totul în întuneric.”

Mama s-a oprit. Știa că puii de cârtiță nu văd la fel ca alte animale, deoarece viața lor se desfășoară sub pământ. Dar nu l-a mustrat. A zâmbit blând și i-a răspuns: „Ești sigur, dragul meu? Dacă poți vedea, poți și recunoaște lucruri.” Puiul a dat din cap, hotărât: „Da, mamă, pot! Sunt tare bun.”

Atunci, mama a scos dintr-o cămăruță o bucățică de tămâie parfumată. Tămâia avea un miros puternic, dulce și curat, pe care animalele îl simțeau ușor. Mama a ținut bucățica în fața puiului și l-a întrebat calm: „Spune-mi, ce este asta?” Puiul a adulmecat puțin, a atins cu lăbuța, a clipit și a rostit cu siguranță: „Este... o pietricică.”

Cârtița-mamă a oftat ușor, dar ochii ei erau calzi. „Dragul meu,” i-a spus ea, „nu doar că nu poți vedea așa cum crezi tu, dar nici mirosul tău nu te ajută acum. Tămâia este tămâie, nu piatră. Dacă ai fi putut simți mirosul ei, ai fi știut.” Puiul a coborât boticul, rușinat. „Am vrut să fiu grozav,” a murmurat el.

„A vrea să fii grozav nu este rău,” a spus mama, mângâindu-l pe cap. „Dar nu te lăuda cu ceea ce nu poți face. Mai bine întreabă, învață și folosește darurile pe care le ai. Noi, cârtițele, nu vedem la fel ca vulpile sau păsările. Dar suntem harnice, pricepute la săpat și atente la zgomote și mirosuri. Cu răbdare, vei învăța să recunoști lumea noastră fără să te lauzi.”

Puiul a dat din cap. A mai mirosit bucățica, de data asta cu grijă, și a simțit parfumul puternic. „Miroase... frumos”, a spus. „Așa este,” a zâmbit mama. Apoi s-au întors la treabă, săpând încet, ascultând pământul. Din ziua aceea, puiul nu s-a mai lăudat că vede. A întrebat, a învățat și a înțeles că adevărul și modestia sunt mai bune decât vorbele mari.

Morala: Nu te lăuda cu ceea ce nu știi sau nu poți face; mai bine ascultă, întreabă și învață.