Într-un sat mic, trăia un om tare zgârcit. Zgârcit înseamnă că îi plăcea să strângă bani și să nu-i folosească deloc. El număra fiecare bănuț și se temea să cumpere chiar și o pâine mai mare.

Într-o zi, omul a vândut multe lucruri din casă ca să cumpere un bulgăre strălucitor de aur. Era mândria lui! L-a dus în grădină și l-a îngropat lângă un copac bătrân. A bătut pământul cu grijă și s-a uitat în jur, să nu-l vadă nimeni.

În fiecare seară, după ce apunea soarele, omul mergea tiptil la copac. Săpa puțin, ridica pământul și, cu ochii mari, privea bulgărele de aur. Nu-l lua de acolo, nu-l folosea la nimic. Doar îl privea, îl mângâia cu privirea și îl îngropa la loc. Apoi pleca mulțumit: „Aurul meu e la locul lui”, șoptea el.

Dar într-o seară, un hoț l-a zărit cum venea mereu la copac. Hoțul a așteptat răbdător până când omul zgârcit a plecat. Apoi a săpat adânc, a găsit bulgărele de aur, l-a luat și a fugit în noapte, fără să lase nicio urmă.

A doua zi, omul zgârcit a venit iar la copac. A săpat, a căutat și… nimic! Groapa era goală. S-a așezat pe pământ și a început să plângă tare:

— Aurul meu! Aurul meu a dispărut!

Vecinul lui, un om bun, a auzit plânsul și a venit în grabă.

— Ce s-a întâmplat? întrebă vecinul.

— Cineva mi-a furat bulgărele de aur pe care-l țineam îngropat aici! suspină zgârcitul. Era tot ce aveam!

— Îl foloseai ca să cumperi mâncare? Îți luai haine sau reparai casa? Ai ajutat pe cineva cu el? întrebă vecinul, uimit.

— Nu, nu! răspunse omul zgârcit. Doar îl priveam în fiecare seară. Era al meu și atât!

Vecinul a oftat și a zâmbit blând.

— Atunci, dacă doar îl priveai, pune o piatră în groapă, spuse el. Poți să vii în fiecare seară să te uiți la piatră. Îți va fi la fel de folos ca și aurul pe care nu l-ai folosit niciodată.

Omul zgârcit a rămas tăcut. S-a uitat la groapa goală și a înțeles încet-încet. Aurul, cât era de strălucitor, nu îi dăduse nici hrană, nici căldură, nici bucurie adevărată. Doar griji și frică.

De atunci, în sat s-a spus așa: „Banii sunt buni când îi folosești cu rost.” Iar omul zgârcit a început, încet, să-și schimbe felul. Când a strâns din nou câțiva bănuți, a cumpărat pâine caldă, și-a cârpit haina ruptă și a dăruit un măr unui copil flămând. Și, surpriză, a simțit în inimă o lumină mai strălucitoare decât orice bulgăre de aur.