Demult, într-un oraș din Orient, trăiau doi frați foarte diferiți. Cassim era bogat și trufaș, iar Ali Baba era sărac și tăietor de lemne, dar bun la suflet. Ali Baba locuia modest cu soția lui și cu servitoarea lor isteață, Morgiana.

Într-o zi, în timp ce tăia lemne în pădure, Ali Baba a zărit, în depărtare, un nor de praf și a auzit tropote. S-a cățărat rapid într-un copac și a privit de sus. Patruzeci de hoți călăreau în șir, conduși de căpetenia lor. S-au oprit în fața unei stânci uriașe. Căpetenia s-a apropiat și a rostit limpede: „Sesam, deschide-te!” Stânca s-a despicat ca o ușă, iar hoții au intrat, apoi s-a auzit iarăși vocea: „Sesam, închide-te!”, și piatra s-a strâns la loc. După un timp, au ieșit și au plecat în goană.

Când s-a făcut liniște, Ali Baba a coborât. S-a apropiat tremurând de stâncă și a încercat: „Sesam, deschide-te!” Minune! Stânca s-a deschis. Înăuntru era o peșteră plină cu grămezi de monede de aur, covoare strălucitoare, mătase, perle și pietre prețioase. Ali Baba nu era lacom. A luat doar un sac mic cu monede și câteva bucăți de mătase, apoi a închis peștera spunând: „Sesam, închide-te!”

Ajuns acasă, i-a povestit soției. Ca să știe cât aur aveau, ea a împrumutat o balanță de la vecina ei, soția lui Cassim. Femeia aceea, curioasă, a uns pe ascuns talerul cu un strop de ceară, sperând să descopere ce anume se cântărea. Când balanța s-a întors, pe ea s-a lipit o monedă de aur. Cassim a aflat imediat și a venit furios: „De unde ai aur, frate?” Ali Baba, om cinstit, i-a povestit tot, dar l-a rugat să fie cumpătat și atent.

Cassim nu a plecat cu un sac mic, ci cu mai mulți măgăruși și coșuri. A ajuns la stâncă, a spus „Sesam, deschide-te!” și a intrat. Când a văzut atâtea bogății, s-a lăcomit. A strâns și a tot strâns, iar când a vrut să iasă, a uitat vorbele. A încercat: „Grâu, deschide-te! Orz, deschide-te!”, dar piatra nu se clintea. În acel moment, hoții s-au întors. L-au găsit acolo și, pedepsind lăcomia lui, l-au omorât.

Seara, pentru că fratele nu se întorcea, Ali Baba s-a dus la peșteră. A intrat și l-a găsit pe Cassim fără viață. Cu inima grea, l-a dus acasă. Morgiana, plină de curaj și minte ageră, a organizat totul cu grijă, ca vecinii să nu bănuiască nimic urât. L-a chemat pe un croitor bătrân, Baba Mustafa, să îl coasă ca să poată fi înmormântat cu cinste. Ca nimeni să nu afle unde locuiesc, Morgiana i-a legat ochii croitorului când l-a condus la casă și înapoi.

Între timp, hoții au descoperit că trupul lui Cassim dispăruse. Au înțeles că mai exista cineva care știa de peșteră. Căpetenia i-a urmărit pe cei care umblau prin piață, a dat peste Baba Mustafa, care s-a lăudat că a cusut un om mort. L-au pus să-i ducă la casa aceea, dar croitorul nu știa drumul cu ochii deschiși, pentru că fusese legat la ochi. Așa că hoții au folosit vicleșug: când au găsit în cele din urmă casa lui Ali Baba, căpetenia a făcut un semn cu cretă pe ușă pentru a o recunoaște noaptea. Morgiana a zărit semnul, a înțeles pericolul și a marcat iute toate ușile din vecini cu același semn. Când hoții s-au întors pe întuneric, n-au mai știut care casă era cea bună.

Căpetenia a încercat din nou, de data aceasta cu un alt semn, cu cretă roșie. Dar Morgiana a observat iarăși și a făcut la fel în tot cartierul. Văzând că planurile îi sunt zădărnicite, hoțul-șef a plănuit ceva și mai perfid.

S-a întors îmbrăcat ca negustor de ulei, cu patruzeci de urcioare mari. A cerut găzduire la Ali Baba, prefăcându-se obosit de drum. Ali Baba, om darnic, l-a poftit în casă. Nimeni nu știa că, în afară de un urcior cu ulei, în celelalte se ascundeau hoții lui. Noaptea, căpetenia voia să-i trezească șoptind „Acum!”, ca să atace.

Dar Morgiana, care nu dormea devreme, a ieșit în curte să ia ulei pentru cină și a auzit dintr-un urcior un glas stins: „Este ora?” Atunci a înțeles adevărul. A încălzit ulei într-un ceaun mare, l-a turnat în urcioarele cu hoți și le-a zădărnicit planul, unul câte unul, fără zgomot. Apoi i-a spus lui Ali Baba să se încuie în casă și să nu deschidă nimănui. Când căpetenia a văzut că oamenii lui nu răspund, a fugit în noapte.

După câteva zile, căpetenia s-a întors, de nerecunoscut, ca un negustor prietenos cu nume străin. S-a împrietenit cu Ali Baba, care, neștiind cine e, l-a invitat la masă. Morgiana l-a privit cu bănuială: mersul, ochii, o mică cicatrice—totul îi amintea de dușman. Ca să fie sigură, a pregătit un dans cu pumnalul, așa cum se obișnuia la sărbători. Când a ajuns aproape, a văzut că sub haine ascundea o armă. Cu o mișcare iute, l-a dezarmat și l-a doborât, oprindu-l pentru totdeauna înainte să-și poată pune planul în aplicare.

Ali Baba s-a speriat la început, dar Morgiana i-a arătat arma și i-a povestit tot adevărul. A înțeles că i-a salvat viața lui și familiei lui de trei ori. Plin de recunoștință, Ali Baba i-a dăruit libertatea și a aranjat ca ea să se căsătorească cu fiul său, pe care îl respectase mereu ca pe un stăpân bun.

De atunci, Ali Baba a vizitat peștera doar când a avut nevoie. A folosit bogăția cu înțelepciune: a ajutat săracii, a fost drept și darnic, și nu a mai spus nimănui cuvintele secrete, pe care, într-o șoaptă, doar fiului său le-a încredințat: „Sesam, deschide-te!” Astfel s-a încheiat povestea lui Ali Baba și a celor patruzeci de hoți, în care bunătatea, mintea ageră și cumpătarea au învins lăcomia și răutatea.